Masacrul din Las Vegas a fost ”deformat” de Google și Facebook prin știri false

de: Alexandru Puiu
03 10. 2017

Știrile false continuă să fie la putere, având în vedere modul absurd în care Google și Facebook au mediatizat masacrul din Las Vegas de duminică seară.

[related]

Duminică seară a avut loc un eveniment foarte trist în Las Vegas, Statele Unite. Statistic, numărul victimelor a fost cel mai mare de până acum într-un atentat cu armă din ”țara tuturor posibilităților”. Masacrul din Las Vegas s-a reflectat într-un număr de 58 de persoane decedate și 515 răniți. Partea cea mai macabră este că toate aceste statistici înfricoșătoare au fost generate de o singură persoană, datorită politicii foarte flexibile din SUA de a deține arme de vănătoare și muniție infinită fără prea multe verificări.

În online, masacrul din Las Vegas a fost cea mai recentă dovadă a ineficienței Google și Facebook de a raporta știri adevărate într-un mod corect. Știrile false și site-uri extremiste au fost mediatizate într-un ritm cât se poate de alert în primele ore după eveniment pe cele două platforme. Cei de la Engadget au detaliat modul în care sursele principale de știri ale multora dintre noi nu au făcut decât să promoveze conspirații într-o perioadă în care aveam nevoie să evităm sursele de panică.

În cazul Facebook, până și mecanismul de Crisis Response care îți permite să spui că ești în siguranță într-o situație extremă s-a transformat într-un eșec duminică seară. Respectiva secțiune a rețelei sociale a afișat pagini înșelătoare și spam timp de câteva ore. La secțiunea de știri a Facebook, primul articol pe marginea masacrului a fost de la un site recunoscut ca promotor de știri false. Articolul de pe Gateway Pundit avea titlul ,,Asasinul din Las Vegas se pare că e un democrat căruia îi place Rachel Maddow, MoveOn.org și este asociat cu Armata Anti-Trump.” După câteva ore, articolul a fost dat jos de pe Facebook, dar nu înainte de a deveni viral și a fi partajat de milioane de ori.

[readmore]

Google a ajuns să promoveze pe prima pagină a rezultatelor la căutare o pagină de pe forumul 4chan, unul dintre cele mai întunecate colțuri ale internetului. Acolo, în mod eronat, se afirma că un individ cu numele Geary Danley a fost responsabil de crimele din Las Vegas și că, având în vedere postările sale de pe Facebook, era membru al Armatei Anti-Trump.

Partea cea mai tristă este că atât Facebook, cât și Google nu au făcut o treabă foarte bună în a-și asuma vina pentru situație. Google a dat vina pe ineficiența algoritmului folosit la căutare, dar au afirmat că-l îmbunătățesc în permanență. Cei de la Facebook au fost la fel de abstracți, afirmând că lucrează la prevenirea situației pe viitor și că regretă ce s-a întâmplat.